Pregătirea pentru apărare și politica industrială de apărare a UE

Politica de securitate și apărare comună face parte integrantă din politica externă și de securitate comună. Articolul 42 TUE permite desfășurarea unor misiuni civile și militare în afara Uniunii pentru menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale, utilizând capabilități furnizate de statele membre. O apărare comună a UE ar necesita o decizie unanimă a Consiliului European și aprobarea națională în conformitate cu cerințele constituționale. Prin urmare, tratatele nu instituie o armată a UE și nu transferă Comisiei comanda generală a forțelor naționale.

Deciziile CSDP sunt luate, în mod normal, în unanimitate în cadrul Consiliului. Înaltul Reprezentant poate propune acțiuni și, împreună cu Serviciul European de Acțiune Externă, coordonează punerea în aplicare. Comitetul politic și de securitate exercită controlul politic și conducerea strategică a operațiilor de gestionare a crizelor, sub responsabilitatea Consiliului. Comitetul Militar al Uniunii Europene oferă consiliere militară, cu sprijinul Statului-Major al Uniunii Europene. Statele membre decid ce personal și ce active contribuie.

Politica industrială urmează o altă cale juridică. Fondul european de apărare și EDIP utilizează competențe prevăzute de TFUE în materie de cercetare, industrie și piață internă și sunt puse în aplicare de Comisie, în principal de DG DEFIS. Parlamentul și Consiliul pot colegifera cu privire la aceste programe. SAFE se întemeiază, în schimb, pe articolul 122 TFUE și a fost adoptat sub forma unui regulament al Consiliului. Prin urmare, un limbaj de politică identic referitor la pregătire poate ascunde temeiuri juridice, proceduri și roluri instituționale diferite.

Articolul 42(7) TUE impune celorlalte state membre să acorde ajutor și asistență, prin toate mijloacele de care dispun și în conformitate cu Carta ONU, unui stat membru care face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său. Clauza respectă caracterul specific al politicii de securitate a statelor membre neutre sau nealiniate. Pentru membrii NATO, tratatul recunoaște în mod expres NATO drept fundamentul apărării lor colective. Articolul 42(7) este obligatoriu, dar nu creează un lanț automat de comandă al UE și menține asistența în mare măsură la nivel interguvernamental.

Articolul 222 TFUE reprezintă clauza de solidaritate. Acesta vizează atacurile teroriste și dezastrele naturale sau provocate de om și poate mobiliza atât instrumentele Uniunii, cât și asistența statelor membre. Nu are același factor declanșator ca agresiunea armată prevăzută la articolul 42(7). Articolul 5 al NATO aparține unei organizații și unui tratat distincte. Majoritatea statelor UE sunt aliate NATO, însă componențele nu sunt identice, iar UE nu conduce forțele NATO.

Cooperarea structurată permanentă oferă un cadru bazat pe tratat statelor membre care doresc să participe, îndeplinesc criteriile și acceptă angajamente obligatorii. La data de 2026, participă douăzeci și șase de state membre. Proiectele dezvoltă capabilități și îmbunătățesc pregătirea sau interoperabilitatea, însă PESCO nu deține activele naționale rezultate. Agenția Europeană de Apărare sprijină planificarea capabilităților, cooperarea, cercetarea și piața apărării. Procesul anual coordonat de revizuire privind apărarea identifică oportunități de cooperare. Aceste instrumente conectează procesele naționale de planificare fără a le înlocui.

Misiunile și operațiile CSDP sunt desfășurări civile sau militare în afara Uniunii. Mandatul, mecanismele de comandă și finanțarea acestora depind de actul Consiliului prin care sunt instituite. Costurile administrative comune sau cele civile pot utiliza bugetul UE, însă articolul 41(2) TUE exclude, în general, cheltuielile aferente operațiilor care au implicații militare sau în domeniul apărării. Prin urmare, Instrumentul european pentru pace este în afara bugetului UE și este finanțat prin contribuțiile statelor membre pentru a sprijini operațiile militare și măsurile de asistență.

Fondul european de apărare este principalul program al Comisiei finanțat din bugetul UE pentru cercetarea și dezvoltarea colaborativă în domeniul apărării. Bugetul său pentru perioada 2021-2027 este de aproximativ €7.95 miliarde, la prețurile curente. Acesta sprijină consorțiile industriale multinaționale, reduce duplicarea și încurajează lanțurile de aprovizionare transfrontaliere, inclusiv IMM-urile. Fondul nu cumpără echipamente operaționale pentru o armată europeană. Cercetarea poate beneficia de sprijin integral; proiectele de dezvoltare necesită, în general, o cofinanțare națională substanțială și o perspectivă către achiziție.

SAFE, instituit prin Regulamentul (UE) 2025/1106 al Consiliului și în vigoare din 29 mai 2025, oferă împrumuturi de până la €150 miliarde, cu prețuri competitive și scadențe lungi, statelor membre, pe baza planurilor naționale aprobate. Acesta sprijină investițiile urgente prin achiziții publice în comun, care implică în mod normal cel puțin două țări participante. Ucraina și partenerii SEE-AELS beneficiază de un tratament favorabil în ceea ce privește participarea, în timp ce participarea altor parteneri depinde de regulament și de acordurile relevante. Împrumuturile SAFE sunt rambursate de statele beneficiare; acestea nu sunt granturi din Fondul european de apărare.

EDIP, Regulamentul (UE) 2025/2643, a intrat în vigoare la sfârșitul anului 2025. Acesta instituie un program în valoare de €1.5 miliarde și un cadru pentru pregătirea aprovizionării până în 2027, inclusiv sprijin legat de Ucraina. Comisia a adoptat programul de lucru EDIP la 30 martie 2026. Peste €700 milioane au fost alocate intensificării producției, iar alte componente vizează achizițiile publice în comun, inovarea, sprijinul pentru Ucraina și proiectele europene de apărare de interes comun.

Comisia și Înaltul Reprezentant au prezentat Cartea albă pentru apărarea europeană – Pregătirea 2030 la 19 martie 2025. Aceasta este un document comun de politică strategică, nu legislație obligatorie. Documentul identifică deficite de capabilități în domenii care includ apărarea aeriană și antirachetă, artileria, munițiile și rachetele, dronele și sistemele antidronă, mobilitatea militară, domeniul cibernetic, inteligența artificială, războiul electronic, lupta terestră, capabilitățile maritime și factorii strategici esențiali. Acesta solicită statelor membre să cheltuiască mai mult, mai bine, împreună și la nivel european.

Pachetul financiar asociat ReArm Europe și Pregătirii 2030 a combinat SAFE cu o posibilă flexibilitate fiscală și alte forme de finanțare la nivelul UE. Clauza derogatorie națională din cadrul Pactului de stabilitate și de creștere permite, timp de patru ani începând din 2025, o abatere eligibilă legată de apărare, plafonată anual la 1.5% din PIB față de traiectoria de referință. Aceasta nu furnizează numerar și nu elimină supravegherea fiscală. Consiliul o activează individual pentru statele membre care o solicită.

Foaia de parcurs comună privind pregătirea pentru apărare, prezentată la 16 octombrie 2025, transpune strategia în obiective intermediare. Aceasta propune patru inițiative emblematice: Supravegherea flancului estic, o inițiativă europeană de apărare împotriva dronelor, un scut aerian european și un scut spațial european. Obiectivele intermediare includ proiecte în toate domeniile prioritare, contracte și finanțare pentru eliminarea deficitelor critice până în 2028 și livrarea achizițiilor finanțate prin SAFE până în 2030. De asemenea, solicită ca cel puțin 40% din achizițiile în domeniul apărării să fie organizate în comun până la sfârșitul anului 2027.

Aceste procente sunt obiective politice, nu dovezi că UE achiziționează sau deține 40% din echipamente. Coalițiile pentru capabilități rămân conduse de statele membre. Comisia sprijină capacitatea industrială, finanțarea și punerea în aplicare a reglementărilor; Înaltul Reprezentant, EDA și organismele militare ale UE conectează necesitățile în materie de capabilități; autoritățile naționale decid comenzile și structura forțelor.

La 10 iunie 2026, negociatorii Consiliului și ai Parlamentului au ajuns la acorduri politice provizorii privind anumite părți ale pachetului omnibus pentru pregătirea în domeniul apărării. Pachetul urmărește să simplifice achizițiile publice în domeniul apărării, transferurile, investițiile și accesul la programe, inclusiv prin autorizare mai rapidă și reducerea obstacolelor administrative. Un acord provizoriu nu reprezintă legislație definitivă: activitatea juridico-lingvistică, adoptarea formală de către Parlament și Consiliu, publicarea și orice date de aplicare rămân relevante.

La 3 iulie 2026, Comisia a propus cinci proiecte europene de apărare de interes comun, care vizează dronele și sistemele antidronă, apărarea maritimă și a fundului mării, spațiul, apărarea aeriană și antirachetă integrată și flancul estic. EDIP a rezervat €325 milioane pentru a sprijini instituirea și desfășurarea acestora. Comisia a descris o ambiție de finanțare combinată de aproximativ €190 miliarde până în 2036, însă această ambiție nu constituie un angajament bugetar adoptat al UE. Consiliul trebuie să identifice EDPCI prin decizii de punere în aplicare în temeiul regulamentului.

Mai întâi, clasificați întrebarea. O misiune în străinătate sau o problemă de asistență reciprocă indică normele TUE privind securitatea și apărarea. O subvenție pentru cercetare colaborativă indică EDF. Un împrumut pentru achiziții publice în comun indică SAFE. Intensificarea producției industriale și pregătirea aprovizionării indică EDIP. Deplasarea trupelor poate implica transporturile, vămile, infrastructura și coordonarea CSDP. Apoi identificați dacă actul este o strategie, un regulament, o decizie a Consiliului, un program de lucru sau un contract de achiziții publice.

În continuare, atribuiți corect rolurile instituțiilor. Consiliul European stabilește orientarea strategică. Consiliul decide acțiunile CSDP și autorizează misiunile. Înaltul Reprezentant și SEAE coordonează CFSP și CSDP. Comisia administrează programele bugetare și legislația industrială. Parlamentul colegiferează și controlează bugetul UE, dar nu are o competență generală de codecizie privind operațiile CSDP. Statele membre furnizează forțe, cumpără echipamente și păstrează responsabilitatea pentru apărarea teritorială. NATO rămâne o organizație separată.