Pseudonimizat ≠ anonim: capcana reidentificării în temeiul GDPR

Pseudonimizarea înlocuiește identificatorii direcți (precum numele) cu coduri, însă datele inițiale continuă să existe în altă parte. Aceasta înseamnă că o persoană care deține cheia — sau care are acces la alte seturi de date — poate asocia codul cu o persoană reală. În schimb, datele cu adevărat anonime nu pot fi asociate cu o persoană prin niciun mijloc, nici măcar cu ajutorul unor informații suplimentare. GDPR stabilește un prag ridicat pentru anonimitate: dacă reidentificarea este posibilă în practică, datele sunt în continuare date cu caracter personal.

La întrebările cu variante multiple de răspuns, fiți atenți la opțiunile care susțin că datele pseudonimizate sunt exceptate de la aplicarea GDPR. Acest lucru este aproape întotdeauna greșit. Un alt truc: dacă un scenariu afirmă că „cheia a fost ștearsă”, întrebați-vă dacă datele ar putea fi totuși reidentificate prin intermediul altor surse (de exemplu, jurnale de localizare sau istoricul cumpărăturilor). Dacă da, acestea nu sunt anonime. O metodă utilă de eliminare este să verificați dacă operatorul de date păstrează vreo posibilitate de a restabili asocierea — dacă o păstrează, datele sunt pseudonimizate, nu anonime.

Pentru a vă testa, imaginați-vă un set de date în care numele sunt înlocuite cu identificatori aleatorii, însă acești identificatori sunt stocați într-un fișier separat. Întrebați-vă: „Pot fi identificatorii asociați din nou cu numele folosind acel fișier?” Dacă da, datele sunt pseudonimizate și rămân date cu caracter personal. Un reper mnemonic rapid: pseudonimizat = reversibil cu ajutorul unei chei; anonim = ireversibil prin concepție.